Instrumente de oftalmologie timpurie
În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, lentilele de mână au fost folosite de Malpighi, microscoapele de Leeuwenhoek, pregătirile pentru fixarea ochiului pentru studiu de Ruysch, iar mai târziu înghețarea ochiului de către Petit. Aceste proceduri și modele avansate au permis studiul detaliat al ochiului. Au apărut și unele greșeli de abordare, cum ar fi întrebări despre: de ce pupila și-a schimbat dimensiunea (văzute a fi vase ale irisului umplute cu sânge), existența camerei posterioare și natura retinei. Neștiind de funcțiile lor, Leeuwenhoek a remarcat existența fotoreceptorilor, totuși, aceștia nu au fost descriși corespunzător până la Gottfried Reinhold Treviranus în 1834.
Pe la jumătatea secolului XVIII 1750, Jacques Daviel a susținut un nou tratament al cataractei în locul metodei tradiționale. Georg Joseph Beer (1763–1821) a fost un oftalmolog austriac și lider al Primei Școli de Medicină vieneză. A introdus o operație cu lambou pentru tratamentul cataractei (operația lui Beer), precum și a popularizat instrumentul folosit pentru efectuarea intervenției chirurgicale (cuțitul lui Beer).
În America de Nord, vindecătorii indigeni tratau unele boli oculare frecând ochii sau pleoapele.
Chirurgia oftalmologică în Marea Britanie
Primul chirurg oftalmologie din Marea Britanie a fost John Freke, numit în această funcție de guvernatorii Spitalului Sf. Bartolomeu în 1727. O descoperire majoră a venit odată cu numirea baronului de Wenzel (1724–90), un german care a devenit oculist pentru Regele George al III-lea al Marii Britanii în 1772. Îndemânarea sa în îndepărtarea cataractei a legitimat domeniul. Primul spital oftalmic dedicat a fost deschis în 1805 la Londra; acum se numește Moorfields Eye Hospital. Evoluțiile clinice de la Moorfields și înființarea Institutului de Oftalmologie (acum parte a University College London) de către Sir Stewart Duke-Elder au dus la apariția celui mai mare spital oftalmologic din lume și la un pilon de plecare pentru cercetarea oftalmologică.